sâmbătă, 11 februarie 2012

Invitatul săptămânii: Damian Bâldea


  M-am născut în  Bălceşti-Vâlcea la 25 martie 1961. Copilăria şi clasele primare le-am trăit în satul Săscioara, comuna Zătreni, judeţul Vâlcea. Liceul Sanitar, mai apoi Şcoala Postliceală Sanitară la Râmnicu Vâlcea. Din 1980 lucrez în acest onorant domeniu care este îngrijirea, alinarea suferinţelor semenilor noştri (iniţial la Spitalul din Mediaş, actualmente la Spitalul de Urgenţe din Rm. Vâlcea) ca asistent medical.
    Sunt căsătorit şi am un băiat.
  Debutul pe tărâm rebusistic s-a produs în anul 1990 cu un careu  într-un ziar local al acelor vremi (Reporter), urmat de publicarea în acelaşi an, în nr. 800 al revistei Flacara Rebus - pe care-l consider adevăratul debut - a unui careu fals-tematic (Cursa …auto); genul respectiv constituind pentru mine, alături de careul de definiţii metaforice, genuri speciale, pe care le dezleg cu plăcere şi care-mi produc satisfacţii superioare. Inspirându-mă de la maeştrii acestor două genuri (inegalabilii N. Andronescu, Gh. Dobrescu-Junior, M. Frunză, respectiv A. Mateescu, G. Corjos, E. Diradurian, Gh. Gându, am încercat să abordez aceste genuri atât de frumoase, dar, vai, atât de greu de compus, pentru că, în aceste cazuri, numai entuziasmul şi truda nu sunt suficiente!
   Ar fi un gest de impardonabilă impoliteţe  dacă n-aş adăuga la cei amintiţi mai sus, alte câteva nume  din galeria de aur a REBUSISMULUI ROMANESC, care ne-au încântat de-a lungul anilor cu creaţiile lor excepţionale, maeştri ai definiţiei elaborate, ai definiţiei cu pistă falsă, ai definiţiei spumoase, care constituie un capitol  aparte şi deloc secundar al Literaturii! Dintre aceştia, consemnez pe V. Tîrşolea, E. Gâldău, C. Herescu, B. Vlad, L. Popescu, T. Capota, O. Manto-Junior, G. Petrone, G. Oncioiu, V. Feru, I. Caraiman; în mod sigur, cei omişi de mine din lipsă de spaţiu se găsesc sau se vor găsi pe acest blog  (şi-mi bat - pe bună dreptate - obrazul!); aceasta îmi dă posibilitatea să-i mulţumesc celui care   trudeşte  să reunească  pe cei mai mulţi dintre creatorii de cuvinte încrucişate, dincolo de rivalităţi de tot felul.
  Dar să revin. De-a lungul anilor am publicat câteva sute de careuri în mai toate revistele de gen din ţară, dar - căutând un careu care să mă reprezinte, n-am găsit nimic mai acătării şi am înţeles că cele mai bune 100 de careuri din viaţa mea nu au fost create înca şi aşteaptă undeva în adâncul fiinţei mele să fie scoase la lumină! De bună seamă ele vor apărea în următorii 30-40 de ani în paginile revistei Rebus Elixir (la editura Elixir Press lucrez de aproximativ 15 ani ca redactor-şef la revistele de integrame pentru copii). După aceea, următorii 30-40 de ani îi voi rezerva numai dezlegării de careuri!
  La capitolul “SA FIM MODEŞTI” notez: în ultimul deceniu al mileniului doi am fost onorat de decernarea unui premiu al revistei Flacăra Rebus. Tot cam pe atunci am participat la concursul de definiţii rebusiste Memorialul Gh. Dobrescu-Jr., unde, spre surprinderea mea, am ocupat locul 1. Pentru că  mi s-a părut  că ocuparea locului I a fost o greşeală din partea juriului (în sensul că meritam mai mult!), am mai participat la un alt concurs naţional de definiţii unde am ocupat acelaşi loc; mâhnit, neînţeles, am decis să mă las de concursuri.
  Cum spuneam, pentru că nu am produs încă cele mai bune careuri, ca să nu mă fac de ruşine, vă propun spre dezlegare un careu care a apărut în Rebus Elixir  nr. 100 şi se numeşte (nici nu se putea altfel!), TOAST. 


                                                 TOAST


Pentru dezlegare apăsaţi aici.

sâmbătă, 4 februarie 2012

Poze cu rebusişti


  Fotografie de la manifestarea prilejuită de lansarea la Bârlad, la 17 decembrie 2011, a Dicţionarului de 4 litere A-H (autor Corneliu Florenţa) şi Prietenii mei, rebusiştii (autor Virgil Agheorghiesei).
  Pe treptele Hotelului Occident, în rândul din faţă, de la stânga la dreapta: Dumitru David, Cristina Michinici (Director al revistelor Rebus Optim şi Cafe Rebus) şi Corneliu Florenţa. În rândul din spate, de la stânga la dreapta: Mihai Gherasim (Redactor la Rebus Optim şi Cafe Rebus), Costică Ispir, Lucian Stăncescu, Costel Filiuţă, Dorin Prodan şi Ştefan Săvescu.
  Fotografie pusă la dispoziţie de Dorin Prodan.