Invitatul saptamanii: Anton Mircea Samsonic

Pe 26 decembrie 1940, clănţănindu-i ciocul de ger, o barză l-a adus în Sulina pe cel ce avea să fie 70 de ani mai târziu, persoana din fotografia de deasupra. Gândind că SAMSONIC este un nume prea comun, autorii l-au botezat cu două prenume: anton şi mircea.

Din cauza ruşilor care bombardau Sulina de pe mare, a ajuns la Tulcea. Din cauza securităţii, care l-a arestat pentru că discuta cu alţi trei colegi, la modul ipotetic, cum ar fi să călătorească prin lume şi a consiliului profesoral, care l-au exmatriculat pentru această vină, în clasa a X-a (pe atunci ultima clasă de liceu) din toate şcolile din ţară, a ajuns la Brăila. Aici a reuşit să termine liceul, cu preţul a doi ani de muncă cu palmele (pentru a fi reabilitat). A terminat facultatea de Biologie a Universităţii Bucureşti şi a ajuns profesor. Apostolatul – într-o comună – Gropeni, la care se putea ajunge în primul an doar pe jos, din cauză că şoseaua se termina cu 8 km înainte. Şase ani! A redevenit brăilean odată cu organizarea primului concurs pentru ocuparea catedrelor vacante. Din 1969 şi până în 2004, când s-a pensionat, a fost (cu o scurtă întrerupere cât a fost inspector de specialitate) profesor, o vreme şi director, al Liceului Pedagogic „D. P. Perpessicius”. În ultimii cinci ani înainte de pensionare a fost şi profesor asociat al Facultăţii de Inginerie Brăila, a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi.

Este autorul a numeroase articole de specialitate şi a trei volume, printre care şi un curs pentru colegiile de institutori.

A avut numeroase pasiuni, în afara celei pentru meserie. Într-o ordine aleatorie:

-   Lectura (are o bibliotecă impresionantă) şi, cu toate că este şi internaut, citeşte şi azi;

-  Scrisul. A scris şi scrie mult. A terminat şase romane „detectiviste”, al şaptelea fiind în lucru;

-  Caricatura. A publicat în „Urzica” şi alte ziare şi reviste, dar a avut şi două expoziţii personale.

-   Rebusul. Pasiunea a moştenit-o de la tatăl său. Compunător a devenit mai târziu. A abordat domeniul „cu pistă falsă”.

La „Rebus” a trimis primul careu, intitulat „Dacapo al fine!”, în 1984, apărând în numărul 4/1985.

În februarie 1990 a pus bazele săptămânalului „Prezent!” care avea şi o pagină gen magazin. În acesta a publicat peste 50 de careuri în cei patru ani şi jumătate cât a apărut. A mai fost redactorul şi tehnoredactorul unei reviste de specialitate „BIOMET”.

Din 2003 este membru al cerului rebusist Grila, devenit ulterior club rebusist, alături de Ştefan CIOCIANU, Liviu PASCU, Constantin PRICOP, cărora li s-au adăugat Ciprian OGLAN, Radu Iorga, Mihai Frunză şi Florin Manolescu (din Focşani).

A publicat ca autor peste 250 de careuri cu pistă falsă în revistele „Rebus”, „Rebusache”, „Rebus opTIM”, „Rebus Maxim”, „Enigmistica”.

Împreună cu Ştefan Ciocianu şi colaborarea celorlalţi membri ai clubului, au reuşit să editeze douăsprezece numere ale revistei „REBUSMANIA”. Al treisprezecelea a fost cu ghinion!

A început criza, au dispărut sponsorii şi cu ei speranţa de a mai putea continua. Revista s-a bucurat de mult succes în rândul rebusiştilor împătimiţi de careuri cu pistă falsă. Paginile acesteia au fost onorate de autori consacraţi şi de cercuri ca „Alb şi negru” din Bârlad, „Delfinii” din Constanţa, „Turris” Turnu Măgurele etc.

În revista clubului a fost tehnoredactor, paginator, grafician, a realizat desenele şi, coperţile. În fiecare număr a publicat câte 11-12 careuri. A introdus şi o grilă tip „cub”, care s-a bucurat de interes şi chiar a făcut şi prozeliţi, dar şi alte jocuri rebusiste, cu frecvenţă mai redusă în alte publicaţii, ca de exemplu „Reconstituire” sau care nu se folosesc de loc la noi cum ar fi: „Titlul ascuns”, „Jocul nuanţelor” etc.

Îi place: - să râdă. Are o colecţie de câteva mii de bancuri;

-  să asculte muzică de calitate;

-  să vadă filme de acţiune;

- sportul (să-l vadă, că la vârsta asta…) În ordine: fotbal, rugby, snooker, handbal.

Nu-i plac manelele şi maneliştii, proştii şi snobii.

Şi cam atât!