miercuri, 23 noiembrie 2011

Invitatul saptamanii: Florin Manolescu



 - Data şi locul naşterii : acum 56 de ani, de Buna-Vestire, născut în regiunea Galaţi, locuind actualmente în Vrancea şi, în viitor, cum vor vrea guvernanţii.
- Studii: Institutul Politehnic Bucureşti – Facultatea de Mecanică, promoţia 1980.
- Starea civilă - „măritat” la Focşani.
- Din şcoala generală  pasionat de rebus, dar mai mult dezlegător. A publicat la 14 ani două aritmogrife şi o caricatură în revista Rebus. Caricatura avea ca temă şlagărul de atunci „Pe verticală, pe-orizontală”. Fără antecedente în ce priveşte vreun careu de cuvinte încrucişate. Altă legătură cu revista Rebus a avut-o prin vânzarea „la greu” a acestei publicaţii când a fost director la fostul RODIPET. A redescoperit  careurile de cuvinte încrucişate  acum vreo patru ani când a avut mai mult timp liber.
- Mulţumeşte pe această cale lui Adi Botea - care l-a încurajat, lui Ştefan Ciocianu - care l-a îndrumat, lui Mihai Zgubea - care i-a publicat primul careu, şi lui Dan Popa - care l-a criticat.
 - „Înfiat” de Clubul rebusist GRILA Brăila acum vreo doi ani.
 - A mai comis o traducere la un roman de beletristică din colecţia SAN ANTONIO, fiind pasionat de literatura poliţistă „noir”.
 - Pasionat de asemenea de cinema. Actorii  preferaţi Steve McQueen şi Jennifer Love Hewitt.
 - Îi place să se implice în problemele sociale. Este preşedintele unei „ONG” cu tema protecţiei consumatorilor.
  - Nu-i plac ipocrizia, incompetenţa şi superficialitatea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu